Amenajare in stil mediteranean

Stilul mediteranean de decorare a originat în regiunile de la Marea Mediterană din Spania, Italia, Grecia și Franța, reprezentând un amestec unic de elemente rustice și vechi. Dacă alegeți să vă decorați locuința în acest stil, veți crea o oază de vară, scăldată în lumină și colorată în tonuri care amintesc de albastrul mării.Stilul mediteranean este ușor și funcțional. Principala sa calitate este găsirea echilibrului între interior și mediu.Caracteristicile stilului mediteranean sunt culorile naturale ale pereților, natura decorativă a mobilierului, covoarelor și podelelor. Culorile se potrivesc cu tonurile găsite în natură, precum maro, nuanțe citrice, albastrul mării sau violetul lavandei. Interiorul este dominat de alb, iar restul culorilor au tonuri mai închise.Acoperiți podeaua cu teracotă, marmură sau mozaic. Este aproape obligatoriu ca aceasta să se apropie de nuanțele de pământ sau nisip Combinația de alb cu albastru este caracteristică Greciei, în timp ce în sudul Franței, culoarea dominantă este cea a lavandei.Materiale puțin finisate, precum piatra sau lemnul de pin, sunt frecvente. Materialele se îmbină astfel că detalii din piatră sau sticlă sunt des întâlnite pe mobilierul din lemn. Acest stil este ușor de recunoscut după abundența texturilor, atât pe pereți, cât și pe tavan, dar și după diversitatea materialelor care decorează interiorul.

Formele preferate în designul interior mediteranean sunt curbe, iar suprafețele perfect netede se combină cu cele nefinisate pentru a sugera naturalețea. Pe scurt, stilul acceptă combinații dintre cele mai diverse, fiind foarte tolerant când vine vorba de improvizații. Puteți amesteca, fără nicio reținere, influențele mediteraneene cu minimalismul și notele de design ultramodern.

 

 

autor: Corina Oprea

  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu